opacabana, Paris, New York sau Sydney sunt doar câteva variante pentru cei care vor un Revelion-spectacol.
Revelion pe strada
Petrecerea Revelionului în stradă este una dintre atracţiile promovate de agenţiile de turism atunci când scot la vânzare pachetele de Anul Nou. Ca în fiecare an, oferta
este bogată. Cele mai spectaculoase variante pentru cei care vor să meargă într-o ţară europeană sunt Paris, Viena, Londra sau Edinburgh. Cei care vor să meargă în străinătate pot alege destinaţii exotice, precum Brazilia şi Australia, dar şi locuri în care nu se va petrece Revelionul în mânecă scurtă, aşa cum este New York.
În Edinburgh este una dintre cele mai tari petreceri de Revelion. Aici se organizează Hogmanay, o sărbătoare care durează de pe 29 decembrie până pe 1 ianuarie.
În prima
zi se desfăşoară, din faţa primăriei, procesiunea torţelor, care se va încheia pe dealul Calton cu un spectacol de excepţie. O torţă costă cinci lire sterline. Se mai organizează concursuri sportive, concerte şi petreceri. În Paris se poate merge pe Champs Élysée, pentru un Revelion cu şampanie şi artificii lângă Turnul Eiffel. În Viena se poate sta în faţa primăriei, unde se organizează concerte, sau lângă Stephansdom. Nici aici nu lipsesc artificiile, şampania, berea sau cârnaţii. Un alt punct fierbinte de Revelion este Piaţa de Popollo din Roma, unde se organizează Festa di San Silvestro, petrecerea cu artificii şi muzică ce marchează începutul noului an. La Londra vin sute de mii de oameni pentru a vedea focurile de artificii de pe malul Tamisei şi pentru a fi anunţaţi că intră în noul an de bătrânul Big Ben.
Pe Copacabana este un spectacol de Anul Nou. Focurile de artificii sunt grandioase şi sunt urmărite de milioane de oameni. Cei care vor opta pentru Sydney vor petrece Revelionul îmbrăcaţi în tricouri cu mânecă scurtă. Câteva beri în pub-urile din zona portului sunt o bună încălzire pentru spectacolul care va urma. Cei care aleg SUA au două variante. Se poate merge în New York, unde în Times Square se aşteaptă coborârea „New Years’s Eve Ball“. Asta în timp ce pe străzi se desfăşoară o petrecere cu lumini şi artificii. O a doua variantă o constituie Las Vegas, unde lumea se distrează pe Freemont Street sau participă la petrecerile organizate în luxoasele cazinouri.
Preţuri mari
Un sejur la Roma care include transportul
cu avionul şi patru nopţi de cazare cu mic-dejun costă 400-500 de euro
. Pentru un Revelion la Paris, preţurile pornesc de la 700 de euro, în vreme ce pentru o vacanţă similară la Viena, cu avionul, se vor plăti peste 500 de euro. Cei care optează pentru o vacanţă în Brazilia vor plăti peste 2.000 de euro pentru 10-12 zile. În cazul în care se doreşte petrecerea Revelionului la New York se vor plăti peste 1.700 de euro.
marți, 21 iulie 2009
Verdict: vinovat! O.J. Simpson stă după gratii cel puţin nouă ani
edetele reuşesc adeseori să ne uimească nu doar prin strălucirea lor, pe care o afişează pe covorul roşu, dar şi prin faptele necugetate la care recurg adeseori. O.J. Simpson este cel mai bun exemplu. Starul american, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit vinovat de către un juriu din Los Angeles pentru jaf armat şi răpire. Faptele au avut loc pe 3 octombrie 2007, la 13 ani de la achitarea în „procesul secolului”, aşa cum a fost numit, în care actorul şi jucătorul de rugby era acuzat că şi-ar fi ucis fosta soţie, Nicole Brown Simpson, şi pe iubitul ei, Ronald Goldman.
Acum nu a mai scăpat şi bărbatul a fost condamnat la cel mult 33 de ani închisoare. Eliberarea condiţionată s-ar putea produce la sfârşitul lui 2017, după nouă ani petrecuţi după gratii.
Pe toată durata pronunţării verdictului, Simpson a rămas calm, în timp ce judecătoarea Jackie Glass a ţinut să precizeze că nu a fost influenţată de actele
din trecut. Omul legii a adăugat că respectă decizia juraţilor din acest caz. „Problema este că nu pot să ignor comportamentul de atunci… a fost necugetat. A fost folosit un pistol… au fost furate bunuri, iar acum te voi condamna”, a declarat Glass.
Vorbind despre decizia curţii, Fred Goldman, tatăl lui Ron
Goldman, a mărturisit: „Nu s-a terminat, Ron a plecat pentru totdeauna, dar tot ce putem spune este că suntem mulţumiţi că acest monstru se va afla în spatele gratiilor, acolo unde îi e locul”.
Tot ce ne rămâne de văzut este dacă, în cazul lui Simpson, justiţia nu va închide din nou ochii, ca în cazul lui Paris Hilton, şi din condamnare să fie ispăşite doar câteva zile. Dar cazul este prea grav pentru un astfel de deznodământ.

Coldplay, acuzaţi de Satriani: Viva la Vida este plagiat
e Satriani a dat în judecată membrii trupei Coldplay, acuzându-i că ar fi copiat
una dintre melodiile sale. Procesul de încălcare a drepturilor de autor intentat de către Satriani a fost înregistrat joi, la Curtea Federală Los Angeles. Chitaristul, în vârstă de 52 de ani, susţine că trupa Coldplay a copiat "părţi importante" din melodia lui, "If I Could Fly", din 2004.
Hitul Coldplay, nominalizat pentru şapte premii Grammy, este prima
melodie a unui grup britanic care a ajuns numărul 1 în topul Billboard Hot 100. În afară de Billboard Hot 100, Viva la Vida a trecut prin toate topurile de specialitate la care se încadrează trupa Coldplay şi anume: Hot 100 Airplay, Billboard Modern Rock Tracks, UK Singles Chart, aflându-se pe locul 1 în mai multe topuri.
Trupa Coldplay nu se află la prima acuzaţie de acest tip, fiind acuzaţi de plagiat şi de către trupa Creaky Boards. Andrew Hoepfner, membru al trupei Creaky Boards, a declarat că solistul vocal al trupei Coldplay, Chris Martin, a auzit melodia "The Songs I Didn't Write" în octombrie 2007 într-un concert live. Trupa care a lansat aceste acuzaţii a făcut un clip în care prezintă secţiuni din ambele melodii.
Coldplay, a respins acuzaţiile, susţinând că există un demo al piesei "Viva la Vida" încă din martie 2007, cu mult timp înainte de concertul susţinut de Creaky Boards. Ulterior, acuzaţiile au fost retrase, trupa Creaky Boards declarând că e posibil ca ambele melodii să se fi inspirat din jocul video The Legend of Zelda.

TotulRedus.ro, locul pe unde trebuie să treci înainte să pleci la cumpărături
ntena 3 lansează site-ul de promoţii www.totulredus.ro, o colecţie de informaţii despre produsele la care se aplică reduceri de preţ de la majoritatea retailerilor de pe piaţă. Acesta este de fapt şi elementul care face acest proiect unic pe piaţă, faptul că pe www.totulredus.ro găsiţi numai produse cu preţ redus sau produse care intră într-un alt tip de promoţie: pachete promoţionale, promoţii de tipul "cumpără două produse şi îl primeşti pe al treilea gratuit", produse cu cel mai bun preţ de pe piaţă, produse pentru a căror achiziţie primeşti puncte, etc.
De la produse alimentare sau echipamente electronice până la accesorii auto sau pachete turistice, de la servicii de curăţenie şi până la mobilă sau produse pentru casă, www.totulredus.ro oferă într-un singur loc informaţii despre o gamă variată de oferte, un instrument extrem de util pentru orice cumpărător isteţ, care doreşte să-şi optimizeze cheltuielile, mai ales acum, în perioada Sărbătorilor de iarnă.
Pe www.totulredus.ro, produsele sunt structurate pe 11 categorii, fiecare ofertă
fiind insoţită de informaţii detaliate despre magazinele de unde se pot achiziţiona aceste produse cu detalii de contact şi program
de funcţionare, despre perioada în care este valabilă promoţia sau despre condiţiile în care se acordă reducerea de preţ. De asemenea, site-ul oferă şi alte două secţiuni utile, prima dedicată ştirilor despre promoţii sau campanii
derulate de retaileri şi a doua, în care se pot descărca sau doar vizualiza cataloagele complete de promoţii ale marilor magazine, în format PDF.
Vizitatorii site-ului au posibilitatea de a se înregistra pentru a face comentarii despre ofertele afişate sau pentru a primi
periodic informaţii despre noile promoţii adăugate.
În curând, site-ul www.totulredus.ro va fi completat de o rubrică zilnică de promoţii TV, difuzată de Antena 3.
www.totulredus.ro este un produs al diviziei online Antena 3, a cărui lansare se înscrie în strategia companiei
de dezvoltare în business-ul new media.

Astronomii reînvie o supernovă cu o oglindă interstelară
Astronomii au folosit ecourile luminii unei supernove care a explodat drept maşină a timpului, pentru a privi la un eveniment stelar istoric de acum 400 de ani, informează Daily Mail.
"Noua stea" a apărut pe cer în 1572, în constelaţia Cassiopeia, şi era atât de strălucitoare încât putea fi văzută chiar şi pe timpul zilei. A fost observată şi înregistrată în documente
de astronomul danez Tycho Brahe, care a descoperit că supernova se afla foarte departe de lună.
Această descoperire a zguduit 2.000 de ani de gândiri ştiinţifice bazate pe teoria lui Aristotel care plasa Pământul în centrul unei sfere concentrice, unde stelele erau fixe.
Deşi Tycho nu şi-a dat seama, el nu vedea o stea, ci o supernovă - o explozie violentă prin care mor marile stele.
Acum, oamenii de ştiinţă de la Max Plank Institute, au putut să reexamineze evenimentul şi să îl clasifice drept supernovă.
Deşi lumina iniţială sau "fotonii direcţi" ai exploziei au trecut pe lângă Pământ în 1572, telescoapele din Hawaii şi din Spania au capturat ecourile slabe de lumină ale supernovei, acestea reflectându-se într-un nor de praf galactic.
"Gândiţi-vă la o piatră aruncată într-un lac. Valurile sunt uniforme până când lovesc un debarcader, de exemplu, şi se nasc alte valuri. Ce vedem noi acum sunt valurile propagate de debarcader", a explicat purtătorul de cuvânt de la observatorul spaniol Calar Alto.
Datele din trecut arată că Supernova SN 1572 sau Supernova lui Tycho este o supernovă de tipul 1a - însemnând moartea termonucleară a unei stele pitice, iar noile informaţii susţin acest fapt.
Supernovele de tipul 1a reprezintă sursa principală a elementelor precum hirdogenul şi heliumul. Elementele necesare vieţii, carbonul şi oxigenul, nu ar putea exista pe Pământ fără aceste explozii.
Nu se ştie de ce sau cum explodează stelele pitice albe însă echipa speră să folosească noua lor tehnică pentru a testa teoriile recente.
Într-una din teorii, o stea albă pitică capătă material nou de la altă stea apropiată până când atinge o masă critică şi explodează.
Alt model susţine că acumularea masei se face prin contopirea a două stele pitice.
"Este o şansă extraordinară să se folosească alte ecouri ale luminii pentru a construi imaginii spectroscopice tridimensionale ale exploziilor", a declarat Dr. Oliver Krause, liderul cercetătorilor.

Fond de dezvoltare pentru universitatile romanesti
Guvernul a adoptat, in sedinta de pe 25 noiembrie, o Ordonanta de urgenta care modifica si completeaza Legea invatamantului nr. 84/1995. Documentul
stipuleaza constituirea unui fond de dezvoltare pentru institutiile de invatamant superior acreditate din Romania in vederea stimularii competitivitatii in domeniul universitar. Fondul are menirea de a sprijini un numar limitat de universitati cu potential de excelenta dovedit si cu sanse de a intra in elita universitatilor mondiale. Acest fond este la dispozitia conducerii institutiilor de invatamant superior, ce are putere de decizie asupra utilizarii lui. Alocarea resurselor se face dupa criterii competitive, stabilite de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului.
Metodologia de alocare si utilizare a fondului de dezvoltare institutionala de finantare prin competitie se aproba printr-o hotarare a Guvernului ce va fi emisa in termen de trei luni de la data publicarii prezentei Ordonante de urgenta in Monitorul Oficial al Romaniei. Finantarea institutiilor de invatamant superior acreditate din fondul de dezvoltare institutionala se face de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului. In acest moment, criteriile de finantare a institutiilor de invatamant superior acreditate din Romania sunt legate preponderent de numarul de studenti echivalenti. Prin noile
reglementari, MECT doreste sa sprijine dezvoltarea universitatilor pentru atingerea performantelor in vederea includerii universitatilor romanesti in topurile internationale.
In Romania exista 113 institutii de invatamant superior, dintre care 56 sunt de stat si 57 sunt particulare. Toate universitatile de stat sunt acreditate, 49 dintre acestea fiind civile si sapte militare. Dintre cele 57 universitati particulare, 29 sunt acreditate si 28 autorizate.

India a refuzat pentru prima dată să negocieze cu teroriştii
India a refuzat să negocieze cu teroriştii, deşi mai mulţi cetăţeni străini au fost ţinuţi ostatici de extremiştii musulmani la Bombay, alăturându-se astfel poziţiei Statelor Unite, Israelului, Rusiei şi altor câteva state europene, informează MEDIAFAX.
Potrivit unor surse, nici nu a fost luată în considerare problema negocierii cu teroriştii, dar era important să se "discute" pentru a câştiga timp şi a obţine eliberarea treptată a ostaticilor.
India are un trecut nefericit legat de luările de ostatici, începând din 1989, când a fost răpită fiica ministrului de Interne de la acea vreme, Mufti Mohammed Sayeed. În 1999 India a cedat teroriştilor pakistanezi sprijiniţi de talibani, eliberând trei terorişti periculoşi, Masood Azhar (care a creat ulterior gruparea Jaish-e-Mohammed), Mushtaq Zargar şi Omar Sheikh, ultimul condamnat pentru uciderea jurnalistului american Daniel Pearl.
Ulterior, autoriăţile indiene şi-au schimbat politica faţă de negocierea cu teroriştii, dar în atacurile din ultimii ani, inclusiv cele de la templele Akshardham, Raghunath şi Shiva, nu s-a ajuns la luări de ostatici.
Singurul test a fost cel al atacurilor de săptămâna aceasta la Bombay, dar potrivit informaţiilor disponibile autorităţile nu au negociat cu teroriştii pentru răscumpărarea sau pentru eliberarea ostaticilor, ci cu scopul de a câştiga timp.

Procuratura italiană pune sub acuzare alţi doi români în cazul Giovannei Reggiani
Alţi doi români vor fi judecaţi în cazul Giovannei Reggiani, italianca ucisă de Nicolae Romulus Mailat in noiembrie anul trecut. Procuroratzra italiană a cerut aducerea în faţa instanţei a românilor Radu Pîrvu şi Dorin Obedea. Ei sunt acuzaţi că ar fi vândut obiecte furate de la italianca omorâtă.
Unul dintre români este acuzat şi de favorizarea reală a delictului, pentru că a luat geanta furată de Mailat şi a ascuns-o în baraca acestuia. Dacă va fi gãsit vinovat, Dorin Obedea riscă până la cinci ani de închisoare.
Romulus Mailat a fost condamnat luna aceasta la 29 de ani de închisoare pentru omucidere, violenţă sexuală şi furt. Ieri, Giovanni Gumiero, soţul Giovannei Reggiani, a primit aprobarea de a exhuma şi incinera corpul soţiei sale.

Acordul cu SUA, adoptat de parlamentul irakian
Acordul de securitate cu SUA a fost adoptat joi de parlamentul irakian, cu voturile a 149 dintre cei 198 de parlamentari prezenţi, relevă France Presse.
Acordul, care va înlocui mandatul ONU în momentul expirării sale, la sfârşitul acestui an, a trecut de votul legislativului de la Bagdad în urma negocierilor şi înţelegerii între principalele grupuri parlamentare sunite, şiite şi kurde, în ciuda opoziţiei liderului radical şiit Moqtada Sadr. Deputaţii fideli acestuia au scandat în timpul dezbaterilor lozinci împotriva SUA şi a ocupaţiei americane.
Textul final al acordului cuprinde 30 de articole ce stipulează condiţiile în care îşi vor desfăşura activitatea trupele americane, dar şi companiile de securitate private, precum şi un calendar al retragerii.
Astfel, potrivit articolului 24, soldaţii americani trebuie să se retragă de pe străzile oraşelor şi satelor irakiene până la data limită de 30 iunie 2009 şi să părăsească teritoriul irakian până cel mai târziu în data de 31 decembrie 2011. Articolul 4-2 stipulează că toate operaţiunile militare ale forţelor americane din Irak trebuie să fie realizate „în deplină coordonare cu autorităţile irakiene”, iar articolul 27 interzice folosirea teritoriului irakian, precum şi a spaţiului său aerian şi a apelor teritoriale, ca punct de plecare pentru atacuri asupra altor ţări

Etichete:
Acordul cu SUA,
adoptat de parlamentul irakian
Italia: 2.000 de euro pentru fiecare şomer care părăseşte regiunea Veneto
torităţile dintr-un orăşel italian oferă 2.000 de euro
pentru fiecare imigrant şomer pentru ai convige să părăsească teritoriul localităţii. Potrivit oficialilor locali, acest lucru îi costă mai puţin decât să le achite contribuţiile sociale.
Sindicaliştii italieni consideră periculoasă iniţiativa autorităţilor din Spresiano. Ei spun că imigranţii ar putea înţelege că au fost folosiţi la munci grele când era nevoie. Acum, odată cu criza economică mondială sunt pur şi simplu goniţi înapoi de unde au venit.
Autorităţile regionale sunt de acord, însă, cu măsura celor din Spresiano. Vicepreşedintele regiunii Veneto susţine că iniţiativa este binevenită, întrucât localităţile mici din întreaga regiune sunt aproape de faliment şi nu mai fac faţă cheltuielilor sociale pentru "sutele şi miile de imigranţi rămaşi fără locuri de muncă".

Rusia scade taxa la exporturile de ţiţei
Guvernul rus a decis ieri să diminueze, începând din 1 decembrie, taxa la exporturile de ţiţei, până la 192,1 dolari/tonă, de la 287 dolari/tonă în noiembrie, relatează AFP.
Premierul Vladimir Putin a semnat un document în acest sens, indică un comunicat al guvernului rus.
Potrivit ediţiei de joi a cotidianului Vedomosti, cele mai importante companii petroliere ruseşti au solicitat o diminuare a taxei la 141,8 dolari
/tonă, ca să nu vândă în pierdere petrolul, care s-a ieftinit masiv în decursul ultimelor luni.
La nivelul actual al preţului, de 52 dolari/barilul de petrol de tip "Ural", firmele petroliere înregistrează o pierdere de 20 dolari/tonă, cu o taxă de 192,1 dolari, a declarat, pentru publicaţia citată, un reprezentant al unei firme
petroliere.
Companiile petroliere au fost sprijinite de vicepremierul pe probleme de energie
, Igor Secin, care a susţinut reducerea taxei, potrivit publicaţiei citate.

Hackerii rusi au atacat calculatoarele Pentagonului. SUA suspecteaza guvernul de la Moscova
In ultimele doua saptamani, Pentagonul a fost vizat de un atac cibernetic de o anvergura si intensitate fara precedent, determinandu-i pe expertii americani in materie sa evoce un posibil pericol la siguranta nationala a SUA, relateaza "The Los Angeles Times". Situatia a fost atat de grava incat i-a fost adusa la cunostiinta de catre ministerul american al Apararii chiar si presedintelui SUA. Expertii americani cred ca este posibil ca atacurile cibernetice sa fi fost realizate de la adrese din Rusia, de hackeri individuali sau "binecuvantati" de guvernul rus.
In raportul prezentat sefului Administratiei de la Washington, conducerea Pentagonului nu a detaliat prejudiciul adus de atacurile cibernetice, indicand doar ca au fost penetrate calculatoarele Comandamentului central al Ministerului Apararii al SUA, calculatoare de pe care sunt dirijate operatiunile trupelor americane din Irak si Afganistan, precum si calculatoarele armatei americane din zonele de conflict. Potrivit aceluiasi raport, nu a scapat atacurilor nici chiar cea mai secretizata retea a Pentagonului, care este si cea mai bine protejata. Expertii americani in materie de securitate au fost cu atat mai alarmati cu cat atacurile cibernetice din ultima vreme au avut un caracter coordonat, fiind menite sa aduca un prejudiciu cat mai mare retelei de calculatoare a Ministerului Apararii al SUA. In acest context, noteaza publicatia citata, au aparut si temerile privind un posibil "razboi cibernetic" in care, conform estimarilor specialistilor, ar putea sa piarda chiar si un stat care detine suprematia militara fata de adversarii sai. In ceea ce priveste suspiciunile potrivit carora la originea atacurilor cibernetice s-ar afla Rusia, acestea au aparut in contextul deteriorarii raporturilor dintre Moscova si Pentagon si al escaladarii tensiunilor in legatura cu planurile americane de instalare a unor elemente ale sistemului de aparare antiracheta al SUA in Europa.
In ultimii ani, aminteste "The Los Angeles Times", expertii americani au evocat periodic posibilitatea unor atacuri cibernetice dinspre China si Rusia. In 2007, reteaua de calculatoare a guvernului Estoniei a fost inchisa din cauza atacurilor cibernetice fara precedent venite din Rusia. Moscova este deasemenea suspectata ca a intreprins atacuri cibernetice si impotriva computerelor institutiilor de stat ale Georgiei, in timpul conflictului militar din august din Caucaz.

Nigeria. Un sirop de calmare a durerilor gingivale ucide 29 de copii
Autorităţile medicale din Nigeria au început să testeze toate medicamentele
care conţin paracetamol, în urma decesului a 29 de copii în decurs de 16 zile. Copiii aveau vârste cuprinse între patru luni şi doi ani. În urma investigaţiilor, s-a stabilit că moartea micuţilor ar putea fi provocată de un sirop împotriva durerilor provocate de erupţia dentară - "My Pikin" - contaminat cu o substanţă otrăvitoare, dietil-glicol, folosită de regulă ca antigel pentru maşini. Un farmacist din cadrul Spitalului Universitar Ahmadu Bello (ABUTH) a alertat autorităţile, sesizând Agenţia Naţională de Control al Alimentelor şi Medicamentelor (NAFDAC).
NAFDAC a demarat imediat investigaţiile, descoperind 11 cazuri de intoxicaţie. Dintre cei 11 copii, opt erau deja morţi, iar alţi trei erau în stare gravă, în tratament prin dializă. Simptomele cu care au fost internaţi micii pacienţi erau febră, diaree, vomă şi incapacitate de a urina. La spitalul din Zaria, un bebeluş de opt luni căruia i se administrase siropul a fost internat abia după ce nu urinase timp de şase zile. Netrataţi la timp, copiii
intră în blocaj renal, apoi stop respirator. Intoxicaţiile au dus la moarte în 70% din cazuri.
NAFDAC a retras medicamentul din farmacii şi solicită părinţilor nigerieni să oprească imediat administrarea
siropului, în cazul în care acesta a fost deja cumpărat.

130 de morţi în atacurile de la Bombay, poliţia continuă o vastă operaţiune împotriva islamiştilor
Forţele de securitate indiene continuau vineri o vastă operaţiune împotriva islamiştilor care au luat ostatici la Bombay, în special într-un centru evreiesc de rugăciune, a doua zi după o serie de atacuri coordonate soldate cu 130 de morţi, potrivit unui nou bilanţ al poliţiei, citat de AFP
"Putem confirma cifra de 130 de morţi", a declarat Hassan Gafoor, şeful poliţiei din Bombay, precizând că nu este vorba de un bilanţ definitiv.
Aproape 300 de persoane au fost rănite în atacuri, potrivit mai multor surse.
Cel puţin 17 soldaţi din forţele speciale au coborât vineri din elicoptere pe acoperişul Centrului Evreiesc din Bombay, care adăposteşte un loc de rugăciune şi de studii al comunităţii lubavici şi unde s-ar afla în continuare ostatici.
Din imobil
se auzeau explozii şi tiruri , în timp ce sute de persoane, urcate pe acoperişurile din apropiere, urmăreau operaţiunea.
Potrivit unor surse oficiale, un număr nedeterminat de israelieni ar fi ţinuţi ostatici în centru, de trei bărbaţi înarmaţi. Joi seara, şapte persoane au fost evacuate din imobil.
Vineri dimineaţă, responsabili din poliţie au anunţat că au salvat 39 de persoane blocate în hotelul
Oberoi/Trident, unde s-ar mai afla alţi circa 200 de oameni joi seara. "Forţele noastre (...) caută oameni care ar putea fi încă în interiorul
(hotelului - n.red.). Verificăm cameră
cu cameră", a declarat un asistent al comisarului de poliţie din Bombay A.N.Roy, fără a putea preciza dacăse mai află vreun terorist în hotel.
Anterior, forţele de securitate anunţaseră că echipe de commando au eliberat practic total Taj Majal, cel de-al doilea hotel de lux atacat.
Bombay, metropolă de pe coasta de vest a Indiei, centrul financiar
al celei de a 10-a puteri economice din lume, a fost miercuri scena unei serii de atacuri lansate de persoane înarmate cu puşti de asalt şi cu grenade, care au vizat, pe lângă cele două hoteluri, alte opt locuri, printre care gara centrală şi un spital.
Acţiunile au fost revendicate de gruparea islamistă Mujahedinii Deccan, după numele platoului din centrul şi sudul Indiei.
Un înalt responsabil militar indian a declarat că atacatorii provin din Pakistan, acuzat adesea de India că susţine activităţile musulmane aflate la originea atentatelor de pe teritoriul său. La rândul său, premierul indian Manmohan Singh a acuzat joi o grupare din afara ţării pentru atacurile coordonate, o aluzie voalată la Pakistan, însă Islamabadul a respins acuzaţiile.
Potrivit agenţiei de presă indiană PTI, care citează surse oficiale, trei extremişti, dintre care un cetăţean pakistanez, au fost arestaţi la hotelul Taj Mahal. Pakistanezul, prezentat drept Ajmal Amir Kamal, locuieşte la Faridkot, în Pakistan. Agenţia afirmă că extremiştii sunt membrii ai Lashkar-e-Taiba, o grupare islamistă din Pakistan, care a atacat şi Parlamentul indian în 2001.
Pakistanezul le-a spus anchetatorilor indieni că un grup format din 12 extremişti, din care face şi el parte, a venit cu o navă comercială în apropiere de apele teritoriale indiene, de unde a ajuns la Bombay la bordul unei ambarcaţiuni de mici dimensiuni.
Pe de altă parte, potrivit Reuters, care citează ziare indiene, toţi cei trei militanţi au recunoscut că fac parte din gruparea teroristă pakistaneză. Lashkar-e-Taiba a negat, însă, că ar avea vreun rol în atacuri.
Surse oficiale au declarat pentru AFP că joi circa 200 de persoane erau blocate încă în hotelul Oberoi, dintre care între 15 şi 25 de francezi, între 10 şi 20 de israelieni, şapte italieni, inclusiv un bebeluş, şi şapte membri ai echipajului companiei aviatice South African Airways (SAA). Dintre aceştia 30 ar fi fost puşi în libertate vineri.
Circa 10 străini au fost ucişi în atacuri, printre care un japonez, un australian, un britanic, un italian şi un german. Doi canadieni au fost răniţi.
Un om de afaceri în vârstă de 73 de ani, Andreas Liveras, având dublă naţionalitate, britanică şi cipriotă, a povestit joi la BBC perioada petrecută ca ostatic la Taj Mahal: "Toată lumea este înspăimântată, nu ne vedem decât unii pe alţii şi avem tot timpul palipitaţii. Toată lumea este cu nervii la pământ". Liveras a fost în cele din urmă ucis în hotel.
Unul dintre islamiştii de la Oberoi/Trident a declarat telefonic, pentru o televiziune indiană, că gruparea cere încheierea "persecutărilor" la care sunt supuşi musulmanii în India şi eliberarea islamiştilor din închisoriloe din ţară.
Ministrul britanic de externe David Miliband a afirmă că violenţele de la Bombay prezintă unele caracteristici ale atacurilor lansate de al-Qaida. Şi omologul său francez, Bernard Kouchner, a declarat că agresorii sunt suspectaţi că ar face parte din această grupare teroristă.
Bursa din Bombay, închisă joi, urma să se redeschidă vineri dimineaţă.

Berlinul alege cum să scape de comunism
construcţia Palatului Imperial din Berlin a fost subiect de controverse în Germania ultimilor ani. 58% dintre locuitorii capitalei au fost de acord cu reconstrucţia Palatului, demolat în anii '50 de comuniştii din Germania de Est.
Palatul a fost construit în secolul al XVIII-lea şi, mai târziu, avea să fie reşedinţa celebrei familii
de Hohenzollern şi, implicit, a ultimului împărat al Germaniei, Wilhelm al II-lea.
În timpul celui de-al doilea război mondial, Palatul Imperial a fost bombardat şi apoi demolat de conducerea comunistă a Germaniei de Est, care considera clădirea un simbol imperial ce trebuia să dispară.
Victoria comunismului nu numai că a însemnat demolarea Palatului Imperial, dar pe locul pe care se afla acesta a fost construit, în anii '70, Palatul Republicii, unde a funcţionat parlamentul est-german până la căderea Zidului Berlinului.
După momentul 1989, s-a pus problema demolării construcţiei comuniste, dar partidele de stânga de la Berlin, susţinute de locuitori ai fostei Germanii de Est, au subliniat că o eventuală demolare ar fi o încercare de a "şterge trecutul comunist".
Pro şi contra reconstrucţiei Palatului Imperial
Totuşi, în 2002, parlamentul german a luat decizia şi a anunţat că va reconstrui vechiul palat prusac. În acest sens, s-a anunţat că minimum trei dintre cele patru faţade ale viitorului palat vor fi replici ale palatului prusac. Proiectul, estimat la peste jumătate de miliard de euro
, va găzdui o imensă galerie de artă şi un centru de distracţii şi de conferinţe.
Problema este legată de cum va arata noul
palat. Deşi parlamentul a "ordonat" o replică cât mai fidelă a construcţiei demolate la mijlocul secolului trecut, comisia desemnată pentru alegerea arhitectului responsabil de viitoarea construcţie este de altă părere. Preşedintele acestei comisii, italianul Vittorio Lampugnani, crede că o reconstrucţie fidelă a vechiului palat prusac nu este cea mai bună soluţie. "Mă opun părerii că vechiul palat este cel mai bun lucru care poate fi construit aici", a spus Lampugnani.
După aceste declaraţii, tradiţionaliştii germani au cerut demiterea lui Lampugnani, pe motiv că noua construcţie ar trebui să reprezinte simbolic victoria democraţiei de tip capitalist asupra comunismului, iar o replică fidelă ar fi principalul element ce ar trebui urmărit.
Proiectul final va fi ales în zilele următoare, dintre cele 30 propuneri ale arhitecţilor care au participat la concurs.

miercuri, 8 iulie 2009
68 de persoane au murit după ce un Boeing 737 s-a prăbuşit la decolare în capitala Kârgâzstanului
68 de persoane au murit, potrivit celui mai recent bilanţ relatat de AFP, după ce un avion Boeing 737 s-a prăbuşit, duminică, la decolare, la circa doi kilometri de Aeroportul Manas din Bişkek, capitala Kârgâzstanului şi a luat foc la impactul cu solul.
"Potrivit celor mai recente informaţii, 68 pasageri au murit", a spus Rosa Daudova, purtătorul de cuvânt al premierului kirghiz Igor Şudinov.
Bilanţul precedent era de 71 de morţi. "Avionul Boeing, construit în 1979, era în stare bună, fusese verificat în urmă cu o lună", a declarat premierul.
"Avionul a decolat, apoi s-a înregistrat o depresurizare brutală. A cerut permisiunea de aterizare, înainte de a ateriza de urgenţă pe un câmp din apropierea pistei, unde a luat foc. Nu s-a produs
nicio explozie", a adăugat sursa.
Purtătorul de cuvânt al aviaţiei naţionale iraniene, Reza Jafarzadeh, a confirmat că avionul se ducea la Teheran, dar a negat că ar fi aparţinut companiei Aseman, spunând că aparatul zbura pentru compania "Kirghiz airlines".
În total, 51 de străini se aflau la bordul avionului, printtre care "cetăţeni din Iran, China, Turcia şi Canada", a spus premierul. 24 kirghizi, cinci iranieni, un turc, trei canadieni, trei persoane originare din Kazahstan şi un chinez figurează printre persoanele decedate.
Cei şapte membri ai echipajului au supravieţuit. Este vorba despre cea mai mare
catastrofă aeriană din Kârghâzstan de când această republică şi-a obţinut independenţa.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului sănătăţii, la bordul aeronavei se aflau 83 de pasageri şi 7 membri ai echipajului. 22 de persoane au supravieţuit, în timp ce una este în continuare dată
dispărută.
Potrivit unor medici
, "majoritatea răniţilor au traumatisme multiple: arsuri, fracturi, contuzii". Ambasadorul Iranului s-au dus la spital, pentru a-i vedea pe răniţi.
Compania Itek-Air, căreia îi aparţinea avionul Boeing 737, se află pe lista neagră a Uniunii Europene. Aceasta cuprinde companii care au interdicţie de zbor în spaţiul Uniunii, deoarece nu îndeplinesc standardele de siguranţă.
Compania a fost înfiinţată în 1999, avea o flotă de trei avioane cu o vechime medie de 28 de ani şi deservea patru destinaţii. Compania nu mai înregistrase niciun accident până în prezent.
Statele Unite au o bază militară aeriană la Manas, iar un purtător de cuvânt al acesteia a anunţat că "militarii americani ajută" la operaţiuni.

John McCain a criticat-o pe Madonna, după ce artista l-a asociat cu Adolf Hitler
chipa de campanie a candidatului republican la alegerile prezidenţiale din SUA, John McCain, a protestat vehement duminică faţă de un spectacol al Madonnei, în care îl compara pe senatorul de Arizona cu Adolf Hitler şi cu preşedintele statului Zimbabwe, Robert Mugabe. "Comparaţiile sunt scandaloase, inaccpetabile şi de natură să divizeze", a declarat purtătorul de cuvânt al lui McCain, Tucker Bounds, citează Mediafax.
Bounds a adăugat că gestul Madonnei "demonstrează foarte clar că atunci când este vorba să-l susţină pe Barack Obama, prietenii săi celebrităţi mondiale nu ezită să recurgă la denigrări şi atacuri inacceptabile".
În timpul unui concert la Cardiff, în cadrul turneului mondial "Sticky and sweet", cântăreaţa, foarte cunoscută şi pentru că l-a atacat în trecut pe preşedintele republican George W. Bush, a interpretat piesa "Get Stupid", în timp ce pe fundal se succedau imagini cu o serie de locuri distruse, iar apoi fotografii ale lui Hitler, Mugabe şi McCain.

Presa britanica: O asasina de copii, in clipul pentru JO 2012
Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Londra din 2012 se afla in centrul unui scandal incredibil dupa ce imaginea unei asasine de copii, Myra Hindley, a fost inclusa intr-un montaj de imagini cuprinzand cele mai importante realizari britanice, pentru promovarea viitoarelor Jocuri Olimpice, scrie presa britanica.
Clipul, un portret al lui Hindley facut din amprente ale copiilor
, ii apartine lui Marcus Harvey, din grupul Young British Artists, scrie The Guardian. Harvey a provocat un scandal-monstru in presa in 2007, cand a expus un portret al asasinei in serie Myra Hindley. Portretul, de dimensiuni mari, era format din multe urme de maini de copii facute din vopsea
, artistul folosind urmele de pe un colaj imens realizat de elevii unei scoli primare.
Montajul video a fost prezentat catorva sute de invitati, intre care premierul britanic si primarul Londrei, care i-au omagiat pe castigatorii britanici ai medaliilor de aur, in cadrul unui eveniment in care Londra a preluat stafeta de la Beijing, in calitate de oras gazda al Jocurilor Olimpice, scrie si The Independent.
Aparitia portretului criminalei a fost imediat condamnata de primar si de Gordon Brown. Participantii la evenimentul de la Casa
Londrei, un club de noapte ultramodern din centrul Beijingului, unde s-a prezentat proiectia de imagini, au ramas socati la vederea portretului criminalei.
Un purtator de cuvant al primarului Londrei Boris Johnson a declarat ca montajul a fost asigurat de Visit London, o agentie care se ocupa de atragerea turistilor in capitala Marii Britanii, si care a fost platita de Primarie sa redea toate particularitatile britanicilor.
Un alt purtator de cuvant, citat de The Times sustine ca includerea operei de arta controversate in montajul de imagini demonstreaza ca nu exista cenzura in Marea
Britanie. Oficialul a promis insa retragerea imediata a portretului.
Downing Street a declarat la randul sau ca imaginea fost de "un prost gust extrem" si nu ar fi trebuit folosita pentru a promova Londra. O sursa din Downing Street 10 a declarat ca oricine a fost responsabil pentru introducerea imaginii trebuie gasit si concediat.
Myra Hindley a murit de cancer
in inchisoare in 2002, in vreme ce partenerul ei Ian Brady, cu care a ucis cel putin 4 copii, ramane in inchisoare.

Bani publici pentru mita electorala
D-L iese din nou la atac, acuzand Guvernul ca utilizeaza banii publici in scopuri electorale.
Dupa o perioada in care liderii PD-L au facut declaratii ce pareau menite sa apropie partidul de PNL, democrat-liberalii au schimbat din nou macazul. Presedintele PD-L, Emil Boc, a acuzat ieri Guvernul Tariceanu ca utilizeaza acelasi scenariu ca acela dinaintea alegerilor locale din iunie 2008, pregatind o alocare a banilor publici in scop de mita electorala. "Guvernul Tariceanu, in complicitate cu PSD, a folosit banul
public in scop electoral, atat pentru a favoriza administratiile guvernate de liberali, cat si pentru a cumpara primari PD-L si de la alte partide, care sa candideze pentru PNL", a spus liderul PD-L, Emil Boc. El a prezentat datele din Monitorul Oficial nr. 318 din luna aprilie a acestui an, potrivit carora, din totalul sumelor alocate de Guvern administratiilor locale, 42,42% au ajuns in localitatile cu primari PNL, 34,46% la PSD, 6,45% – unde sunt primari PD-L, 6,15% – UDMR, iar 5,70% la alti primari. Boc a precizat ca este vorba de o "mita electorala fatisa" in conditiile in care PD-L avea 27% din primari, PSD – 33%, PNL – 22%, UDMR – 6%, iar altii – 12%. "O asemenea situatie se pregateste a se repeta si in toamna acestui an pentru alegerile parlamentare. PNL pregateste o noua alocare de fonduri guvernamentale din bani publici, cu preponderenta catre primarii PNL, pentru cumpararea primarilor de la alte formatiuni politice pentru atragerea lor in campanie alaturi de candidati PNL", a aratat Boc. "O asemenea practica este o copie
fidela a ceea ce facea PSD in perioada 2000-2004. O data cu sprijinul pe care PSD l-a dat Guvernului PNL in Parlament, aceste practici au fost readuse in viata
publica", a spus presedintele PD-L, precizand ca sumele alocate de Guvern, inaintea alegerilor din iunie, administratiilor locale figureaza cu destinatia "cheltuieli curente si capital". Vicepresedintele PNL Bogdan Olteanu a afirmat ca declaratiile lui Boc nu au nici o acoperire.

Geoană se vrea în CSAT
SOLICITARE. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a propus „regândirea“ modul în care se constituie Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi a cerut ca liderul opoziţiei să facă parte din acest organism
.
„Vreau să spun că sunt dispus şi suntem dispuşi să acordăm tot ce înseamnă experienţa, contactele pe care le avem, ceea ce înseamnă bunul-simţ al interesului naţional, oricui, inclusiv şefului statului“, a spus Geoană, citat de Mediafax.

Alecu Chitaru vrea sa fie senator de Iasi
Ieseanul Alecu Chitaru, personaj destul de controversat mai ales dupa ce l-a taiat cu cutitul pe seful Agentiei Domeniilor Statului (ADS), Barna Tanczos, vrea sa intre in Parlament. El spune ca a primit propuneri pentru a candida
pentru un post de parlamentar din partea mai multor partide, dar si din partea unor tarani care au probleme funciare. “Eu am mai multe oferte din partea mai multor partide, in afara de PSD, dar si din partea unor oameni simpli, care au probleme cu autoritatile, sunt foarte multi care au probleme cu pamântul si cu jefuitorii. Sunt oferte concrete pe care le voi lua in calcul”, a precizat Alecu Chitaru. Reamintim ca Alecu Chitaru a fost trimis in judecata in 2007 pentru ca l-a injunghiat pe sefului ADS chiar in biroul
acestuia. Acuzat la 24 martie 2007 de tentativa de omor, a fost arestat preventiv si ulterior a fost eliberat. Chitaru a declarat la acea vreme ca Barna i-ar fi modificat niste acte pe care le depusese la ADS.

PNŢCD s-a rupt în două
Diaconescu, Ciuhandu şi Caramitru au făcut un „congres extraordinar” condamnând protocolul cu PNL
Ţărăniştii s-au divizat ieri în două tabere: unii au mers la şedinţa Comitetului Naţional de Conducere a partidului de la Sinaia, convocată de preşedintele Petre Miluţ, iar alţii au asistat, la Bucureşti, la un „congres extraordinar” declanşat de unele personalităţi ale partidului, cum ar fi Ion Diaconescu, Gheorghe Ciuhandu, Radu Sârbu sau Ion Caramitru.
Schisma s-a produs
din cauza neînţelegerilor dintre membrii PNŢCD în privinţa acordului ce va fi semnat cu PNL.Conducerea a votat, în unanimitate, la Sinaia, protocolul care prevede că ţărăniştii vor putea candida
în 30 de colegii sub denumirea şi sigla PNL.
Nemulţumiţi de aceste prevederi, socotite umilitoare, unii membri s-au opus încheierii acordului şi au convocat un congres extraordinar în aceeaşi zi la Bucureşti. Radu Sârbu, unul dintre organizatorii congresului, la care au participat, printre alţii, Ion Diaconescu, Ion Caramitru şi Gheorghe Ciuhandu, consideră că prin semnarea acestui acord partidul va dispărea de pe scena politică: ‘’Noi luptăm pentru menţinerea partidului în arena electorală”. În schimb, preşedintele Petre Miluţ a calificat congresul de la Bucureşti drept „nelegal, nestatutar şi fără efecte juridice asupra PNŢCD”.
Prim-vicepreşedintele Aurelian Pavelescu este şi el de părere că personalităţi precum Diaconescu sau Caramitru „nu au fost informate asupra jocurilor de culise din spatele acestui aşa-zis congres”.La lucrările CNC de la Sinaia s-a votat pentru destituirea lui Gheorghe Ciuhandu din funcţia de preşedinte al acestui for şi excluderea din partid a lui Radu Sârbu şi a lui Alin Popa, organizatorii congresului extraordinar de la Bucureşti, acuzaţi de colaborare cu fosta Securitate.

Mai mulţi politicieni au fost deconspiraţi de CNSAS în ultimii ani
Mai mulţi politicieni au fost deconspiraţi de CNSAS în ultimii ani. CNSAS a deconspirat, ce-i drept destul de greoi, mai mulţi parlamentari care au semnat angajamente cu fosta Securitate. Toţi au contestat verdictul, au negat angajamentele semnate sau au invocat diverse motive pentru a-şi justifica acţiunile în serviciul poliţiei politice comuniste.
Printre numele sonore care au primit o bilă neagră din partea CNSAS se numără Monei Muscă, Rodica Stănoiu şi Dan Voiculescu.
Afacerea "Mona Muscă - turnător la Securitate" a debutat în 8 august 2006, atunci când Lavinia Şandru a lansat informaţia că dosarul colegei sale de Parlament se află pe masa
de lucru a Colegiului CNSAS. Imediat, în presa scrisă au apărut date despre relaţia cu Securitatea a Monei Muscă. Potrivit acestora, Muscă ar fi dat informări despre studenţii străini, sub numele de cod "Eva" sau "Dana", în 1970, pe vremea când era cadru didactic la Institutul de Lingvistică al Universităţii din Timişoara.
Pe 19 septembrie, cei 11 membri ai Colegiului CNSAS ajungeau la concluzia că relaţia Monei Muscă-Securitate se defineşte ca "poliţie politică".
"Este o gravă eroare (decizia CNSAS, n.r). Voi face contestaţie şi voi merge în instanţă. Sunt uluită ce se poate întâmpla cuiva în România, ce se poate întâmpla atunci când partenerii sau adversarii politici vor să te elimine sau atunci când nu faci parte din niciun grup de interese", a comentat Mona Muscă, imediat după aflarea verdictului.
Mona Muscă le-a cerut magistraţilor Curţii de Apel, în decembrie 2006, să desfiinţeze decizia CNSAS, dar solicitarea i-a fost respinsă în martie 2007, printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.
Senatorul Rodica Stănoiu a primit verdict de poliţie politică în decembrie 2006, pe baza unor note informative semnate cu pseudonimul Sanda. Rodica Stănoiu a contestat verdictul CNSAS, i-a acţionat la acea vreme în instanţă pe membrii Colegiului, iar, în prezent, dosarul
său se află la Tribunalul Bucureşti. Această instanţă a ajuns să judece contestaţiile politicienilor găsiţi vinovaţi de colaborare cu Securitatea, după ce legea CNSAS a fost declarată neconstituţională în cazul Dan Voiculescu.
Fostul lider al Partidului Conservator, găsit vinovat de poliţie politică şi autor al unor note informative semnate cu pseudonimul Felix, a atacat verdicul de colaborare cu Securitatea şi a obţinut schimbarea competenţelor instanţelor care pot da verdicte de poliţie politică.
Au fost şi politicieni cunoscuţi în cazul cărora CNSAS a dat verdicte de poliţie politică dar ulterior a revenit asupra deciziilor.
În această situaţie s-au aflat, printre alţii, liderul deputaţilor PD, Cristian Rădulescu, deputaţii PNL, Liviu Câmpanu şi Ioan Ghişe, senatorul PSD, Şerban Mihăilescu şi deputatul PNL, Mircea Coşea, ultimii doi fiind iniţial declaraţi ofiţeri sub acoperire ai fostei Securităţi. Nu doar politicienii s-au ales cu sentinţe grele din partea CNSAS. Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, episcopul Dunării de Jos, Casian Crăciun şi academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici au primit şi ei verdicte de colaborare cu Securitatea ca poliţie politică.

Iliescu nu este de acord cu schimbarea Constituţiei cu fiecare mandat parlamentar
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat azi înaintea şedinţei Biroului
Permanent Naţional (BPN) al PSD, că nu este de acord cu schimbarea Constituţiei cu fiecare mandat parlamentar şi că, modificarea Constituţiei nu este un demers care se realizează 'de pe o zi pe alta', ci un proces extrem de minuţios.
'Eu nu aş aborda niciun fel de temă azi care să schimbe Constituţia. Nu cred că asta e calea potrivită în momentul de faţă, să schimbăm cu ceva Constituţia. Dar, sunt nişte teme care pot fi oricând puse în discuţie, pentru lumea politică, pentru factorii interesaţi', a declarat, Iliescu, adăugând că o astfel de acţiune trebuie foarte bine gândită şi pregătită. 'Aşa ceva nu se face de pe o zi pe alta, eu sunt de acord, după alegeri, în viitorul Parlament, să constituim o nouă comisie să analizăm ce amendamente ar trebui, să nu le abordăm din fugă', a spus Iliescu

Abonați-vă la:
Postări (Atom)