marți, 21 iulie 2009

Verdict: vinovat! O.J. Simpson stă după gratii cel puţin nouă ani

edetele reuşesc adeseori să ne uimească nu doar prin strălucirea lor, pe care o afişează pe covorul roşu, dar şi prin faptele necugetate la care recurg adeseori. O.J. Simpson este cel mai bun exemplu. Starul american, în vârstă de 61 de ani, a fost găsit vinovat de către un juriu din Los Angeles pentru jaf armat şi răpire. Faptele au avut loc pe 3 octombrie 2007, la 13 ani de la achitarea în „procesul secolului”, aşa cum a fost numit, în care actorul şi jucătorul de rugby era acuzat că şi-ar fi ucis fosta soţie, Nicole Brown Simpson, şi pe iubitul ei, Ronald Goldman.

Acum nu a mai scăpat şi bărbatul a fost condamnat la cel mult 33 de ani închisoare. Eliberarea condiţionată s-ar putea produce la sfârşitul lui 2017, după nouă ani petrecuţi după gratii.

Pe toată durata pronunţării verdictului, Simpson a rămas calm, în timp ce judecătoarea Jackie Glass a ţinut să precizeze că nu a fost influenţată de actele
din trecut. Omul legii a adăugat că respectă decizia juraţilor din acest caz. „Problema este că nu pot să ignor comportamentul de atunci… a fost necugetat. A fost folosit un pistol… au fost furate bunuri, iar acum te voi condamna”, a declarat Glass.

Vorbind despre decizia curţii, Fred Goldman, tatăl lui Ron
Goldman, a mărturisit: „Nu s-a terminat, Ron a plecat pentru totdeauna, dar tot ce putem spune este că suntem mulţumiţi că acest monstru se va afla în spatele gratiilor, acolo unde îi e locul”.

Tot ce ne rămâne de văzut este dacă, în cazul lui Simpson, justiţia nu va închide din nou ochii, ca în cazul lui Paris Hilton, şi din condamnare să fie ispăşite doar câteva zile. Dar cazul este prea grav pentru un astfel de deznodământ.

Niciun comentariu: