indicalisti din 16 ramuri ale economiei au demarat ieri proteste in Capitala pentru a presa Guvernul sa aplice de urgenta masurile anticriza si sa majoreze salariul minim la 700 de lei. Replica n-a venit din partea Guvernului, ci din partea Bancii Centrale. Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat ca o crestere a salariilor nu trebuie sa depaseasca nivelul ratei inflatiei, estimata la 4,4% pentru acest an.
Circa 8.000 de angajati din constructii, transporturi, industria textila, energetica, agricultura, afiliati Blocului National Sindical (BNS), au manifestat ieri in Capitala. “Reprezentantii sindicali cer Guvernului sa puna în practica urgent planul de masuri anticriza, astfel încât sa creasca numarul de locuri de munca, siguranta locului de munca, masuri active de formare profesionala si asigurarea
mobilitatii locurilor de munca”, a declarat ieri Ovidiu Jurca, vicepresedinte BNS. Sindicalistii mai spun ca,
într-un an de criza, salariul minim pe economie ar trebui majorat de la 600 de lei, cât este în prezent, la 700. “Dorim cat mai devreme ca ponderea salariului minim din cel mediu brut sa devina 40%, astfel incat protocolul tripartit pe care l-am semnat sa devina operational. La un castig
mediu de 1.700 lei, ar insemna majorarea salariului minim la 700 lei”, ne-a precizat Jurca.
El sustine ca in urma unor manifestari sociale in 2002 s-a aprobat cresterea salariului minim cu 30%, lucru care nu a condus la inflatie, ci la cresterea consumului. “Nu putem sa pornim motoarele economiei daca murim de foame”, spune liderul sindical. Manifestarea BNS de ieri va fi urmata in perioada 20 mai-20 iunie de pichetari si mitinguri judetene si o greva de solidaritate de 15 minute, in data de 5 iunie, organizate de Confederatia Nationala Sindicala “Cartel Alfa”.
FMI ar putea interveni
Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei (BNR), a declarat ieri ca sindicatele au dreptate când cer majorarea salariilor, dar în acelasi timp si “Guvernul are dreptul sa se întrebe de unde bani?”. Potrivit acestuia, in 2009, cresterea salariilor nu trebuie sa depaseasca nivelul ratei
inflatiei, estimata la 4,4% pentru acest an, iar majorarile nejustificate ar trebui evitate pentru a nu realimenta inflatia. “Din pacate, o crestere salariala peste rata inflatiei nu este posibila. Deja suntem într-o usoara depasire cu aceasta crestere pe lunile ianuarie, februarie si martie, dar în acest an, în ciuda cererilor sindicale, nu putem sari calul(...) Majorarile nejustificate înseamna inflatie, sau altfel spus, ce dai cu o mâna, iei cu alta. În companiile
private se observa o grija din acest punct de vedere”, a declarat, Vasilescu, citat de Mediafax Pe de alta parte, el a dat de inteles ca daca Executivul nu va rezista în fata unor presiuni politice de crestere a salariilor într-un an electoral, va interveni Fondul Monetar International (FMI) pentru a fi respectati indicatorii economici stabiliti in acord.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu