joi, 17 septembrie 2009

Circul lui Oreste la Pro TV

Probabil ca multora dintre privitorii la televizor le era simpatic Oreste, pe vremea cand facea pereche cu Mircea Badea. Sau poate tocmai datorita acestei combinatii. In acele timpuri, "bietul" Oreste era victima favorita a partenerului de emisiune, fapt care a continuat si dupa ce acest cuplu a "divortat". Fiecare dintre cei doi si-a vazut apoi de drum "pe cont propriu", aparent cel putin, intrucat si Realitatea TV si, de curand, Pro TV, i-au achizitionat "la pachet". La postul din Pache Protopopescu, Oreste pare, pana una-alta, mai castigat decat amicul sau Badea: acesta din urma s-a ales doar cu niste aparitii in show-urile grupului A.S.I.A., pe cand cel dintai e titular de emisiune: "Pro TV Magazin". Ceea ce, la o privire mai atenta, nu e tocmai un avantaj. Pentru simplul motiv ca acelasi om care, nu cu mult timp in urma, invita in studio oameni de cultura la "Dialoguri cu Oreste", lasat singur si "nesupravegheat", se da in stamba cu maxima voiosie. Ghidul de petrecere a timpului liber pe care il pastoreste devine o colectie de aberatii senine si de "confesiuni" absolut inoportune. Daca telespectatorul ar putea fi interesat de filmele noi din oras, premierele de la teatre, de cluburi si restaurante, nu multi isi doresc sa afle ca prezentatorului ii "paralizeaza maselele" de frig la locul de munca, ori ca soferii de taxi ii provoaca reactii adverse. Si nici macar cutremuratoarea veste ca Oreste nu stie a patina nu mai infioara pe nimeni. In schimb, ceea ce debiteaza Oreste pe post de informatie e de natura sa-ti dea fiori pe sira spinarii. Dupa un omagiu de proportii adus marelui regizor Akira Kurosawa si capodoperei sale "Cei 7 samurai", aflam ca Pro TV va difuza un remake dupa celebra pelicula. Numai ca, 30 de secunde mai tarziu, "din off" ni se comunica: filmul "Supravietuitorul" este o noua ecranizare a filmului... "Pentru un pumn de dolari" (!). Mergem inainte, odata cu Bruce Willis, care musai trebuie sa se descurce, intre "doua benzi de nenorociti". Dupa care trecem la "Vlad Dracul", despre care aflam ca este "un film romanesc cu sugator de sange", in care "e o placere sa-i auzi vorbind englezeste pe Adrian Pintea si Marius Bodochi". (Poate pe Pintea si pe Marcel Iures, care il dubleaza pe Bodochi...). In cazul in care credeati ca epoca dacilor si romanilor a apus demult, Oreste va trezeste la realitate: filmul "Dacii" (prezentat printr-un suferind joc de cuvinte stramosi-autoturism neaos) este extraordinar si... actual. Actuale sunt si comentariile de cartier ale lui Oreste, care isi dozeaza entuziasmul intre potolitul "meserias" si un "mama!" cu mai multi decibeli. Dar nu e cazul sa va mai mire nimic, intrucat, asa cum acelasi Oreste filosofeaza, viata e un spectacol de circ. Sau, in cazul sau, pur si simplu un circ.

Niciun comentariu: