miercuri, 29 aprilie 2009

Primăria Ploieşti, restanţieră la fondurile europene

În patru ani, Primăria Ploieşti a atras doar 270.000 de euro
din fonduri europene.

Suma a fost folosită pe de o parte pentru modernizarea unei cantine sociale, dar mai ales pentru seminarii şi vizite în străinătate ale funcţionarilor administraţiei locale. Potrivit
Biroului Comunicare al primăriei, scopul vizitelor a fost „identificarea unor soluţii europene pentru problemele de transport
public urban“. „Sunt nemulţumit de volumul de proiecte. Nu rămâne decât ca de acum să fim atenţi să nu pierdem niciun ban
şi de aceea monitorizez personal activitatea
Direcţiei Relaţii Internaţionale“, a spus primarul Andrei Voloşevici.

Niciun comentariu: