Ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, a fost singurul reprezentant al Guvernului prezent la evenimentele organizate în municipiul Constanţa cu prilejul Zilei Marinei, o absenţă notabilă fiind cea a preşedintelui Traian Băsescu, fost comandant de cursă lungă, care nu a lipsit la nicio aniversare.
”Este o zi de tradiţie, o zi de mare sărbătoare, mare sărbătoare creştină, o zi în care sunt bucuros şi onorat că sunt aici şi că suntem împreună şi că i-am sărbătorit pe marinari, cei care s-au jertfit în trecut şi merită întrega noastră recunoştiinţă şi cei care astăzi fac eforturi considerabile în instrucţie şi aţi văzut că sunt foarte bine pregătiţi”, a declarat Stănişoară, informează corespondentul NewsIn.
La întrebarea membrilor mass-media, acesta a precizat că nu se vor face disponibilizări în cadrul ministerului.
De altfel, ediţia din acest an a fost săracă în reprezentare oficială. Pe lângă Mihai Stănişoară, singurul demnitar prezent a fost preşedintele Camerei
Deputaţilor, Roberta Anastase. În tribune a luat loc şi candidatul la preşedinţie, Principele Radu Duda.
La eveniment au lipsit şi oficialităţile locale cele mai importante, printre care amintim primarul Constanţei şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. Constanţa a fost reprezentată de prefectul judeţului, Liviu Tit Brăiloiu, şi viceprimarul municipiului Decebal Făgădău.
Preşedintele Traian Băsescu a fost sâmbătă, împreună cu soţia sa, Maria, la Mănăstirea Tismana. Întrebat de ce a venit la Tismana şi nu s-a dus
la Ziua Marinei, aşa cum obişnuia în anii trecuţi, şeful statului s-a mulţumit să răspundă; "Anul ăsta am preferat Gorjul".
Şeful statului a participat la Mănăstirea Tismana la slujba de Adormirea Maicii Domnului, împreună cu soţia sa, Maria. Deşi a fost întâmpinat şi salutat la sosire de sutele de oameni veniţi la mănăstire, vizita şefului statului nu a fost lipsită de incidente. La plecare, un cetăţean a strigat după el :"Huo. Hoţule. Ce cauţi la Tismana?".
Preşedintele a fost întâmpinat la sosire, în jurul orei 11.30, de o mulţime de oameni. Şeful statului a fost salutat de oameni şi a dat mâna cu ei. El a mai fost întâmpinat de subprefectul de Gorj, Marcel Romanescu, şi de oficialităţi locale. Preşedintele a parcurs pe jos drumul de câteva sute de metri de la locul în care a coborât din maşină şi până la mănăstire, fiind aclamat de sutele de oameni aflaţi pe cele două margi ale drumului. Şeful statului a asistat la slujbă în curtea mănăstirii după care a intrat în biserică şi s-a închinat la sfintele moaşte.
Mii de persoane au venit, sâmbătă, la Mănăstirea Tismana, unde slujba de Adormirea Maicii Domnului este oficiată de un sobor de preoţi şi de mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu. Tot sâmbătă, la câţiva kilometri de mănăstire, are loc şi târgul de la marginea pădurii Şarşori, unde se desfăşoară Festivalul cântului şi portului oltenesc "Tismana 2009", iar în mai multe localităţi sunt organizate serbări prilejuite de Ziua Minerului, şeful statului primind invitaţii în acest sens de la conducerea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia şi de la Federaţia Naţională Mine Energie
.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu